rutina

Povesti ude mi se lipesc de talpi
Cand alunec dimineata
pe cararea de caramizi galbene spre
Viitor.
Le aud respiratia somnoroasa si le privesc
genele cum gem si emana aburi reci
ce se concretizeaza timid in
Realitate.
Silabele nerostite fug de legaturi logice
si uita sa devina cuvinte aruncate pe drum.
Asa ca ma invelesc cu aceeasi patura seara,
caci e frig,iar apusul nu razbate la geamul meu.
Ma las iubita de aceeasi ceasca de cafea muta
care imi numara minutios
Secundele.
Umbra pasilor mei a adus miros de camin tomnatic
in camera ce ma dezbraca de zi cu aceeasi rabdare,
Iar eu raman cu aceleasi intrebari caci
Mi s-a aburit oglinda si nu reusesc sa-mi vad
Gandul hoinar de pe fruntea obosita,
Sentimentul inchis intr-un clipit al ochilor ce ma dor,
Dorinta ce se zbate la sanul meu dezgolit.
Si totusi...stiu ca raspunsul despre tine e scris
In frunzele aruncate pe linia
Corpului meu.

C.E.

Ploaia va degrada asternutul patat de respiratia mea
iar tu
tu vei ramane goala.
eva mea...
nu vei avea nici macar parfumul pagan
al frunzei de mar.
Ploaia iti alapteaza emotia ca o leoaica ce-si hraneste puiul
dar tu
tu inghiti ziua in sec.
eva mea...
lacrima ta va fi sarea din painea mea.
Ploaia ma doare caci eu m-am imbatat cu ambitia de
a-mi implementa seva gandirii si esenta puterii mele
re-creatoare
pentru a nu-mi lasa umbra acoperita de nori,caci tu
eva mea...
tu meriti rochia unui cer senin ce danseaza prin frunze
in miez de toamna.
Din ploaie ma renasc si aerul ud imi face genele sa vibreze
caci camera mea e seaca,dar eu
eu vreau sa fiu intr-o zi
eva care esti tu mereu;
dar mai ales azi...
azi cand ochii tai erau jarul de pe un peron rece si murdar
iar eu
eu am ramas blocata cu ploaia chipului tau pe retina.